Ce este libertatea de exprimare?


„Dacă libertatea reprezintă ceva, atunci reprezintă dreptul de a le spune celorlalți ceea ce nu vor să audă.”


Libertatea de exprimare este dreptul fundamental al omului de a spune ce gândește. Este un drept natural, ce ține de esența ființei umane, la fel ca dreptul la viață, la demnitate, fiind probabil și cel mai important drept pentru funcționarea unei societăți libere și democratice.

 

La nivel individual, libertatea de exprimare este o condiție necesară pentru dezvoltarea, împlinirea și demnitatea fiecărei persoane. Acest drept ne ajută să cunoaștem și să înțelegem mai bine lumea în care trăim, prin liberul schimb al ideilor și informațiilor cu semenii noștri.

  

Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. (Art. 10.1. Convenția Europeană a Drepturilor Omului)

 

Libertatea de exprimare nu este importantă numai ca drept în sine, ci și prin faptul că este esențială pentru respectarea altor drepturi fundamentale (acces la informații, libertatea politică, libertatea religioasă, drepturile minorităților naționale, sexuale etc).

 

Fără libera exprimare nu există schimb de idei, nu există dezbatere publică, nu există posibilitatea de ne informa, de a alege, de a ne exprima artistic. Alegerile noastre cotidiene, modul în care ne îmbrăcăm, muzica pe care o ascultăm, cărțile pe care le citim, media din care ne informăm, toate sunt expresii ale dreptului la liberă exprimare.

 

Libertatea de exprimare (LE) funcționează într-o strânsă legătură cu egalitatea, cele două fiind interdependente. LE oferă grupurilor marginale, minoritare, defavorizate posibilitatea de a își prezenta problemele, afirma nevoile, așteptările din partea societății. Egalitatea în exercitarea dreptului la libera exprimare (DLE) asigură sau ar trebui să asigure o voce egală în spațiul public fiecărui grup și individ din societate, inclusiv grupurilor marginalizate. Accesul la dezbaterea publică trebuie să fie echitabil, pentru a preveni și combate marginalizarea socială, ascunderea sub preșul tăcerii a problemelor grupurilor defavorizate și dominarea agendei publice de către grupurile majoritare/care dețin puterea (vocea dominantă în societate). Astfel, libera exprimare asigură că avem nu numai un vot, dar și o voce în societatea democratică.

 

În plus, oamenii se simt respectați și mai în siguranță dacă pot să exprime ceea ce gândesc. Buna guvernare a societății și, implicit, dezvoltarea economică și socială depind de existența libertății de exprimare. Aceasta din urmă este un instrument esențial al cetățenilor pentru a exercita controlul asupra puterii politice, permițând cetățenilor să își exprime preocupările sau nemulțumirile în fața autorităților.

 

Deși este un drept natural, libera exprimare nu este întotdeauna garantată și protejată de autorități. Este un drept pe care puterea politică încearcă să-l restrângă, de cele mai multe ori pentru a se proteja de criticile venite din interiorul societății și pentru a-și conserva privilegiile.

 

Regimurile totalitare (comunismul, fascismul, nazismul, dictaturile religioase) s-au manifestat (și încă se mai manifestă în anumite țări) cel mai ostil față de acest drept. Restricțiile impuse prin lege și prin abuzurile autorităților au vizat atât libertatea de exprimare politică (interzicerea partidelor de opoziție, restrângerea dreptului la asociere și la adunări publice, sancționarea criticii guvernului), dar și alte manifestări ale libertății de exprimare, cum ar fi cele culturale, artistice, sportive etc. În România de dinainte de 1989, dictatura regimului comunist nu avea ca țintă doar libertățile politice, dar și accesul la ceea ce considera a fi  „produsele capitalismului decadent”, de la produse vestimentare, la produse culturale (muzică, filme, cărți etc), restrângând astfel posibilitățile de manifestare și dezvoltare personală ale indivizilor.

 

Și în statele cu democrații avansate apar permanent tentative de restrângere a libertății de exprimare, chiar dacă ele nu se manifestă la fel de brutal și vizează categorii mai restrânse de populație. De exemplu, procesele declanșate de guvernul Statelor Unite împotriva militarilor, funcționarilor sau a cetățenilor care fac publice documente secrete care dezvăluie abuzuri, ilegalități comise de administrația americană.

 

Cenzura, în toate formele sale, este de cele mai multe ori nejustificată și este folosită doar pentru a opri publicarea unor dezvăluiri sau a unor idei care ar putea pune în dificultate oameni puternici sau guverne, sau să submineze diverse ideologii.

 

De aceea, există o categorie privilegiată care beneficiază de o protecție sporită a libertății de exprimare. Este vorba de jurnaliști, a căror activitate se presupune a se desfășura în slujba adevărului și în interes public, presa fiind considerată a patra putere în stat sau „câinele de pază al democrației”. Însă, această protecție sporită este limitată strict la informațiile sau opiniile de interes public ale jurnaliștilor (de exemplu, o investigație despre acordarea unor contracte din bani publici) nu acoperă orice opinie sau informație (presa tabloidă nu beneficiază de același nivel de protecție).  


Dreptul internațional consideră libertatea de exprimare ca fiind regula. Limitările constituie excepția și sunt permise doar pentru a proteja:

• drepturile sau reputația altora

• securitatea națională

• ordinea publică

• sănătatea publică

• morala publică.


Curtea Europeană a Drepturilor Omului apreciază că libertatea de exprimare include „nu numai informațiile și ideile primite favorabil sau cu indiferență de opinia publică ori considerate inofensive, dar și pe acelea care ofensează, șochează sau deranjează. Acestea sunt cerințele pluralismului, toleranței și spiritului deschis, fără de care nu există societate democratică”.

Share on Tumblr submit to reddit