Importanța monitorizării discursului de ură online
19 Aprilie 2016

Discursul de ură din mediul online poate fi văzut și ca o oportunitate de a înțelege ce se îmtâmplă în societate. Din această cauză, în unele situații, este posibil să fie mai bine să nu fie cenzurat, ca să existe posibilitatea cercetării acestuia.

Libertatea de exprimare este importantă, pentru că discursul are capacitatea de a motiva oamenii să acționeze, să schimbe societatea în care trăiesc. Discursul folosit pentru scopuri bune poate să schimbe mentalități și să crească gradul de toleranță din societate.

Din păcate, aceeași capacitate a discursului poate fi folosită și în scopuri rele, o dovadă clară în acest sens fiind Holocaustul.

Internetul oferă o persoanelor și diferitelor grupuri și organizații ocazia să-și facă auzită vocea relativ liber și către o audiență foarte mare. Mai mult rețelele de socializare permit interacțiunea directă dintre cei care postează informații și cititorii lor.

Această interacțiune directă poate fi foarte folositoare în încercarea de a contracara discursul urii. Monitorizănd reacțiile oamenilor la discursuri care instigă la ură, putem să vedem care sunt modurile în care acesta poate fi combătut, strategiile cele mai eficiente. De asemenea, putem să vedem cum sunt construite argumentele care duc la o acceptare mare a acestui discurs și pot fi probate tehnici de demontare a acestora.

Share on Tumblr submit to reddit