Am fost în tabăra de refugiați de la Callais
23 Martie 2016

Săptămâna trecută mă aflam în Franța pentru un teambuilding organizat de EGAM. Pe data de 16 martie, miercuri, am avut ocazia să vizitez tabăra de refugiați din nordul Franței, ”Jungla”, cum i se mai spune de către unii dintre locuitorii Pentagonului.

La tabăra din Callais am putut să-i văd și să-i cunosc pe refugiații musulmani care doresc să emigreze în UK. Dorința pentru a ajunge în regat și siguranța că în Marea Britanie vor reuși să aibă un trai mai bun se vedea în ochii lor și discuțiile cu mine și cu colegii mei despre acest subiect erau încărcate de emoții.În tabără locuiesc aproximativ 2500 de oameni de toate vârstele și din mai toate țările musulmane: Irac, Libia, Iran, Afganistan. Cu toate că trăiesc în condiții mizerabile și abia dacă mănâncă o masă pe zi, nu și-au pierdut speranța că se vor integra în societatea europeană.

Un lucru foarte important pe care acești refugiați nu l-au pierdut și care pe mine m-a impresionat este valoarea morală a religiei și credinței lor: acești oameni și-au improvizat din celofan și lemne moschei în care să se roage.

Pe lângă aceste moschei improvizate, refugiații și-au construit și magazine și restaurante. Îmi aduc aminte cu plăcere că într-unul din acele restaurante am mâncat un preparat care imi aducea aminte de satul bunicilor mergeam în vacanță. Am mâncat scovergi (ca să le zic cum le-am zice noi, romii) cu fasole și carne de pui.

La acea masă am stat de vorbă cu Mustafa, un iranian în vârstă de 22 de ani, foarte cult și care cunoștea limba engleză excelent. După ce plecase din țară, familia lui l-a renegat pentru că renunțase la credința musulmană. Mustafa considera că nu religia te definește, ci numai acele lucruri în care crezi cu adevărat. Acum, își dorea să ajungă la Londra și să își întemeieze o familie.

În timp ce făceam un schimb de pase cu mingea de fotbal (nu am putut să rezist tentației), l-am cunoscut a fost Abraham, un puști de numai 16 ani care a renunțat la țara și la familia lui deoarece în Irac, din cauza războiului, erau foarte săraci. Puștiul, doar puțin mai tânăr ca mine, a ales să plece și să riște totul pentru familia lui. Tot la schimbul de pase am aflat de la Abraham și de la prietenii lui că în urmă cu câteva luni, guvernul francez a trimis câteva buldozere care au distrus jumătate din tabără. Pentru a-i compensa, guvernul a construit în mijlocul taberei niște ”containere de dormit” în care refugiații se pot spăla și se pot odihni, dar numai pe timp de noapte. Capacitatea acestor containere este , însă, de numai 200 de oameni.

Din fericire pentru refugiați, există un număr destul de mare de organizații neguvernamentale din Franța care-i ajută. Aceste ONG-uri le oferă programe școlare prin care îi învață engleza și franceza și a fost improvită o construcție unde copiii refugiaților veneau la orele de curs. Buldozerele guvernului au dărâmat-o, dar, la cererea locuitorilor taberei, aceasta a fost reclădită. De asemenea, există și programe prin care oamenii din oraș pot veni să le gătească refugiaților.

Share on Tumblr submit to reddit